luni, 8 martie 2010

TABLELE DE SMARALD - Despre Focul Interior

               Cel ce-ar vrea sa se elibereze din sclavia intunericului
         sa desparta mai intai materialul de imaterial, focul de pamant;
           pentru ca se stie ca asa cum pamantul coboara spre pamant,
                   la fel si focul urca spre foc si devine una cu focul.
                        Cel ce cunoaste focul din sine va urca spre
                            focul etern si va trai in el de-a pururi.
          Focul, focul interior, este cea mai puternica forta dintre toate,
        pentru ca biruie totul si trece prin toate lucrurile de pe Pamant.
                         Omul se sprijina doar pe ceea ce rezista.
          Pamantul trebuie sa-i reziste omului altfel acesta nu ar exista.
                      Nu toti ochii vad la fel, unul vede un obiect
                                 de o anumita forma si culoare
                             iar altul, de o alta forma si culoare.
                    La fel si infinitul foc, ce-si schimba culorile,
                                 nu e la fel de la o zi la alta.
               Asa vorbesc eu, THOTH, despre intelepciunea mea,
                 caci un om e un foc ce arde stralucind in noapte;
                      nu e stins niciodata de valul intunericului,
                          nu e niciodata stins de valul noptii.
       In inimile oamenilor am privit cu ajutorul intelepciunii mele,
                  si am aflat ca nu s-au eliberat inca de lupta.
                    Elibereaza-ti focul, O frate al meu sau el
                           va fi ingropat in umbra noptii!

                                                            ( Tablita 3 - Cheia Intelepciunii)

2 comentarii:

Anonim spunea...

Am studiat ceva timp aceste Tablite a lui Thoth Atlantul,si am ajuns la concluzia ca de fapt ele nu exista in realitate !Nu exista ca artefacte nicaieri.
Asadar sant o 'facatura' ale unui priceput,vreun mag alb sa zicem.Sant 100 % o nascocire,deoarece stand de vorba cu Constantin Olariu Arimin (care a citit tot ce exista pe acest pamant),mi-a spus ca a gasit fragmente din 'Papirusurile piramidelor' si 'Papirusul lui Anu',ambele texte religioase egiptene,dar si fragmente si idei din scrierile getilor.Ei spun ca au descoperit fara a preciza locul si unde se afla aceste dovezi,si numai o abureala cum numai evreii sant in stare.Mai mult decat atat,eu cred ca am descoperit si cine este acest priceput.'Numele' sau este Drunvalo
Melchizedek...

Acest Drunvalo Melchizedek s-ar putea sa fie de religie mozaica fiindca numai la ei, oamenii de balamuc sînt considerati profeti, dar povestea totdeauna are o finantare sustinuta din partea sionistilor sa-i tîmpeasca fara iesire pe goimii cap de lut. De aceea scriu ei cîte în luna si în stele. Felul lor parsiv de a perveti orice adevar prin scrieri în cascada, apoi una care sa le citeze si rezume pe celelalte,este una din metodele de a macula orice informatie.I-am trimis atat lui Drunvalo cat si lui Gregg Braden (un alt evreu) dovezi ca geometria sacra,pe care ambii autori o pomenesc in teoriile lor,are ca baza tinutul nostru stramosesc.Intre formele geometrice continute in Floarea Vietii descoperit pe zidul templului lui Osiris din Abydos,si Soarele de Andezit de la Sarmisegetuza regie,exista acelasi concept,pentru ca Osiris,Isis si Horus sant de origine...carpatina !De fapt acesti "zei" sint de fapt personaje reale care au ajuns zeificate in jur de 3000 i.e.n.Numele Horus provine de la Horea,cel mai vechi nume romanesc cunoscut pana acum.Piramidele Egiptene nu sint constructii geometrice abstracte venite din inspiratie extraterestra,ci reprezinta Muntele si pe Munteanul care a adus cu el cultura muntelui pina in Egiptul preistoric,sint pur si simplu materializarea reflexiei Carpatilor in apa Nilului.
Cultul zeitei Isis a gasit simpatie la 'greci' si romani,iar sub Imperiul Roman cultul acesteia s-a raspindit in Europa putind fi intilnit pina in insulele Britanice,sustine Drunvalo Melchizedek impreuna cu ceilalti evrei mincinosi.Cum ne putem explica ca in Europa s-a raspindit cultul zeitei Isis si nu cultul Cobrei egiptene, al Scarabeului sau al Hipopotamului?Simplu,Isis apartine cultural Europei prin originea ei carpato-dunareano-pontica.Religia crestina a fost introdusa in Egipt,cunoscuta sub numele de "copta",de catre primul faraon al Egiptului (Akhunaton),casatorit cu Nefertiti a carei mama provenea din cateva generatii anterioare de printese romance maritate cu faraonii Egiptului.Regii Pastori carpatini din dinastia Hyksos au cucerit Egiptul la 1730 i.e.n. si au pus ca rege pe Salitis,care locuia la Memfis.

Poporul geto – dac,este daca nu inventatorul, cel putin întâiul utilizator al acestei stiine stravechi - geometria sacra. Dar stimabilii domni americani nu au scos o vorba de acest lucru.Coincidenta ?

Anonim spunea...

Citind de curand cartea lui Petre Morar "Dacia ariana" am ajuns la un rezultat uimitor,si anume ca toate cunostiintele geto-dacilor provin din fosta Atlantida,care in mod eronat este localizata undeva in oceanul Atlantic sau in alte parti ale globului.
Coloanele lui Hercule nu se gasesc in Gibraltar,ci la Portile de Fier.Eu locuiesc in Grecia de peste 15 ani de zile si am constatat cu stupoare ca guvernul grec ascunde un mare secret,si anume....ATLANTIDA.
Acest continent se afla pe fundul Marii Egee,incepand de la peninsula Halkidiki si pana in insula Creta.El s-a scufundat odata cu potopul vedic (nu cel sumerian !),ramanand la suprafata doar varfurile lui, care astazi formeaza majoritatea insulelor grecesti.Am fost in Knossos (Creta) si am studiat sa zic asa,acele locuri fabuloase.Apoi mi-am aruncat privirea pe discul din Phaistos si am constatat ca are legaturi cu orasul Troia,oras care era locuit de traci nu de greci.Grecia antica se rezuma la ionieni,eleni si dorieni,nu si la greci.Guvernul grecesc nu a vrut sa dateze acest obiect nici pana in ziua de astazi.De ce ?
Pentru ca discul din Phaistos descrie cariera si funeraliile unui rege pre-ionian pe nume Arion,conform cercetarilor lui Jean Faucounau.De fapt ionienii ca si precedesorii sai dorienii,nu sant decat tracii care au plecat din Oltenia sub conducerea regilor Ion si Doru in anii 1.900 respectiv 1.100 i.e.n.Sant cei care s-au razboit cu troienii timp de 10 ani de zile.Asadar dorienii au ocupat Creta si au imbunatatit templele din Knossos ramase de pe vremea...Atlantidei !
Guvernul grec aloca sume uriase in submarine pentru a cerceta fundul Marii Egee,deoarece acesta nu se afla decat la cativa zeci de metri.Mai mult decat atat,nu vor ca turistii sa faca filmari subacvatice sub nici o forma.De ce ?